Pelerinaj în Ţara Sfântă

În dimineaţa zilei de joi, delegaţia Bisericii Ortodoxe din Moldova a decolat din Aeroportul Internaţional Chişinău spre Ţara Sfântă.
Ajunşi în Israel, soborul de preoţi în frunte cu Vlădica Vladimir a oficiat un Te-Deum de mulţumire cu prilejul sosirii în Ţara Sfântă, iar mai târziu Înalt Prea Sfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre Viaţa, Patimile şi Învierea Mântuitorului.
Apoi a urmat o vizită la sediul Misiunii Duhovniceşti Ruse din Ierusalim, unde au fost primiţi călduros de către şeful Misiunii, Arhimandritul Isidor (Minaev).
A urmat vizita la Patriarhia Ierusalimului, unde conform tradiţiei a fost cerută binecuvântarea Patriarhului Teofil.
În cadrul discuţiei cu Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului, ÎPS Mitropolit Vladimir a vorbit despre situaţia ortodoxiei din Republica Moldova, a făcut o scurtă introducere în istoria Mitropoliei Moldovei şi i-a mulţumit Patriarhului din partea întregului grup de clerici şi mireni din ţara noastră pentru cinstea de a fi primiţi la Ierusalim.
Au urmat momente cu adevărat revelatorii la Biserica Învierii Domnului, locul unde a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, la Piatra Mirungerii și alte locuri importante din viața Mântuitorului din această biserică.
Printre locurile sfinte vizitate s-a numărat şi Grădina Ghetsimani, unde clericii noştri şi-au plecat frunţile în smerenia rugăciunii.
Vlădica Vladimir dimpreună cu preoţii și pelerinii moldoveni a vizitat Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi câteva aşezăminte monahale printre care Mănăstirile „Cuv. Sava cel Sfinţit" şi „Cuv. Teodosie", unde s-au închinat la sfintele moaşte.
La finele pelerinajului ierarhul nostru dimpreună cu slujitorii au oficiat un Te-Deum de mulțumire pentru cei care au contribuit la realizarea acestui drum bineplăcut Domnului.









